INFORMARE privind promovarea activității Registrului daunelor cauzate de agresiunea Federației Ruse împotriva Ucrainei
Ministerul Afacerilor Externe a transmis o informare referitoare la posibilitatea promovării activității Registrului daunelor pentru Ucraina și a viitoarei Comisii internaționale privind cererile de despăgubiri pentru Ucraina, în vederea informării cetățenilor ucraineni aflați pe teritoriul României. Registrul daunelor pentru Ucraina a fost instituit printr-un Acord parțial extins al Consiliului Europei, adoptat prin Rezoluția CM/Res(2023)3 a Comitetului Miniștrilor, la Strasbourg, la data de 12 mai 2023. Acest mecanism are rolul de a colecta și înregistra probe și informații privind cererile de despăgubire pentru daunele, pierderile sau vătămările produse în urma agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei, începând cu 24 februarie 2022. România participă la acest acord în baza Legii nr. 75/2024
Totodată, la nivelul Consiliului Europei este în curs de constituire Comisia internațională privind cererile de despăgubiri pentru Ucraina, structură independentă care va analiza și decide asupra cererilor de despăgubire formulate pentru daunele rezultate din faptele internaționale ilicite comise în contextul agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei. Convenția de înființare a acestei comisii a fost semnată de 34 de state, inclusiv România, precum și de Uniunea Europeană.
În acest context, reprezentanții Congresului Autorităților Locale și Regionale din cadrul Consiliului Europei au solicitat părții române sprijin pentru promovarea la nivel local a activității acestor mecanisme, având în vedere numărul semnificativ de cetățeni ucraineni aflați în prezent în România. Scopul este ca persoanele care au suferit pierderi, daune sau vătămări în urma agresiunii să fie informate cu privire la posibilitatea de a depune cereri și de a beneficia de mecanismele internaționale de despăgubire.
Detalii suplimentare sunt disponibile pe paginile oficiale ale Consiliului Europei:
0 Comments