Anunț Public: Rețea integrată de piste de biciclete pentru facilitarea mobilității alternative nepoluante” în Municipiul Slobozia, cod SMIS 128396
Primăria Municipiul Slobozia anunță începând cu data de miercuri 11 mai 2022, demararea lucrărilor de execuție aferente proiectului „Rețea integrată de piste de biciclete pentru facilitarea mobilității alternative nepoluante” în Municipiul Slobozia, cod SMIS 128396, lucrări care vizează în primă etapă , realizarea pistei de biciclete pe segmente de drum (trotuare) aferente bulevardului Unirii (între str. Gării și intersecția str. Lacului cu str. Episcopiei), ce vor determina restricționarea temporară a circulației pietonale, pe trotuarele situate pe partea stângă a bulevardului Unirii în sensul dinspre str. Gării și parțial pe sectoare de carosabil aferente acestora.
În primă fază, lucrările aferente proiectului se vor concretiza în realizarea pistelor de bicicleteș după cum urmează:
– Bulevardul Unirii – segment de drum L= 770 m – două piste de biciclete (câte una pe fiecare parte a bulevardului, lățimea benzii de circulație pe fiecare sens fiind de 1,00 m). Amplasarea lor se va face în cadrul lățimii trotuarelor bulevardului Unirii.
– Bulevardul Cosminului – segment de drum L= 431 m – două piste de biciclete (câte una pe fiecare parte a bulevardului, lățimea benzii de circulație pe fiecare sens fiind de 1,00 m). Amplasarea lor se va face în cadrul lățimii trotuarelor bulevardului Cosminului cu excepția pisteide pe partea dreaptă cuprinsă între bld. Chimiei și str. Cuza Vodă, pe direcția dinspre bld. Chimiei către bld. Matei Basarab, care se va realiza pe carosabil.
Obiectivul general al proiectului este reprezentat de promovarea mobilității urbane durabile și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră prin implementarea de măsuri care să conducă la creșterea cotei modale a deplasărilor nemotorizate și în special a deplasărilor cu bicicleta, prin crearea infrastructurii specifice acestui mod de deplasare.
Totodată, ne cerem scuze riveranilor pentru disconfortul creat de derularea acestor lucrări pe toată durata implementării proiectului , care sunt necesare pentru realizarea unui obiectiv major al Planului de Mobilitate Urbană Durabilă asumat de Municipiul Slobozia – „Creșterea mobilității urbane prin îmbunătățirea rețelei urbane pietonale și velo”.
Pentru mai multe informații privind realizarea proiectului mai sus menționat, vă rugăm să vizionați cele 2 (două) Panouri de informare amplasate pe traseul lucrărilor sau să accesați link-ul https://municipiulslobozia.ro/wpcontent/uploads/documente/2021/proiecte/PisteBiciclete.pdf
0 Comments