ANUNŢ DE INTENŢIE – patinoar artificial mobil și carusel pentru copii
UNITATEA ADMINISTRATIV TERITORIALĂ MUNICIPIUL SLOBOZIA vă invită să depuneţi o documentaţie în legătură cu posibilitatea de a colabora în vederea instalării unui patinoar artificial mobil, cu toate dotările și instalaţiile aferente, cu o suprafaţă de minim 600 mp și a unui carusel pentru copii prin asociere /colaborare pentru sezonul rece 2025-2026.
Locul amplasării patinoarului:
Patinoarul și caruselul vor fi amplasate în locaţia: Piața Revoluției nr.1;
Facilitaţi:
-asigurarea suprafeței de teren aferentă instalării patinoarului și caruselului;
-suportarea contravalorii facturii de energie electrică aferentă perioadei de funcţionare a patinoarului și a caruselului;
-suportarea costurilor aferente consumului de apă, în vederea formării şi menţinerii stratului de gheaţă necesar;
Condiții obligatorii:
Operatorul are obligația de a asigura un program zilnic de minimum 6 (șase) ore de acces gratuit, în intervalul orar 10:00 – 16:00, după cum urmează:
- pentru patinoar: acces gratuit destinat elevilor;
- pentru carusel: acces gratuit destinat copiilor cu vârsta de până la 12 ani.
Pentru activitatea caruselului, durata minimă a unei ture complete va fi de 3 (trei) minute.
Accesul gratuit al copiilor (cu vârsta de până la 12 ani) la carusel se va realiza pe baza tichetelor distribuite zilnic de către operator. Fiecare copil poate beneficia de maximum 2 (două) tichete/zi.
Perioada asocierii: 30.11.2025 – 29.01.2025;
Detalii tehnice: documentaţia depusă va conţine următoarele informaţii (fără a se limita la acestea):
-detalii tehnico-economice cu privire la patinoar: condiţii de exploatare, personal specializat implicat, montaj, asigurare service pe perioada funcţionarii, autorizări de exploatare, costuri de exploatare, s.a.;
-detalii tehnico-economice cu privire la carusel: condiţii de exploatare, personal specializat implicat, montaj, asigurare service pe perioada funcţionarii, autorizări de exploatare, costuri de exploatare, s.a.;
-detalii privind colaborarea, asocierea;
-date de identificare ale firmei;
Data limită pentru depunerea ofertei: 14.11.2025;
Criteriul de selecţie: Comisia de evaluare va avea în vedere următoarele criterii de selecție, defalcate pentru patinoar și carusel, după cum urmează:
A. PENTRU PATINOAR
I. Criteriul consumului estimat de energie electrică pe perioada asocierii – Pondere 30% = 30 puncte.
Algoritmul de calcul pentru acest criteriu (I). Punctajul se acordă. astfel:
a) Pentru consumul de energie electrică cel mai scăzut se acordă punctajul maxim alocat;
b) Pentru celelalte consumuri de energie electrică ofertate punctajul P(n) se calculează proporțional, astfel: P (n) = (Consum minim de energie electrică ofertat / Consum de energie electrică n) x punctaj maxim alocat.
II. Criteriul prețului /tarifului perceput de operator, de la cetățeni, de luni până vineri, defalcat pe două componente:
1. prețul /tariful perceput de operator de la cetățeni, pentru accesul pe patinoar, cu patine proprii, de luni până vineri – Pondere 5%= 5 puncte.
2. prețul /tariful perceput de operator de la cetățeni, pentru închirierea patinelor, de luni până vineri – Pondere 5%= 5 puncte.
III. Criteriul prețului /tarifului perceput de operator, de la cetățeni, în weekend și sărbători legale, defalcat pe două componente:
1. prețul /tariful perceput de operator de la cetățeni, pentru accesul pe patinoar, cu patine proprii, în weekend (sâmbătă și duminică) – Pondere 10%= 10 puncte.
2. prețul /tariful perceput de operator de la cetățeni, pentru închirierea patinelor, în weekend (sâmbătă și duminică) – Pondere 10%= 10 puncte.
Algoritmul de calcul pentru cele două criterii (II și III). Punctajul se acordă. astfel:
a) Pentru cel mai scăzut dintre prețuri se acordă punctajul maxim alocat;
b) Pentru celelalte prețuri ofertate punctajul P(n) se calculează proporțional, astfel: P (n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
Pondere procent evaluare pentru cele trei criterii: 60% = 60 puncte.
B. CARUSEL
I.Criteriul prețului /tarifului perceput de operator, de la cetățeni pentru copii cu vârsta până în 12 ani, pentru accesul în carusel, de luni până vineri – Pondere 20%= 20 puncte.
II. Criteriul prețului /tarifului perceput de operator, de la cetățeni pentru copii cu vârsta până în 12 ani, pentru accesul în carusel, în weekend și sărbători legale – Pondere 20%= 20 puncte.
Algoritmul de calcul pentru cele două criterii. Punctajul se acordă. astfel:
a) Pentru cel mai scăzut dintre prețuri se acordă punctajul maxim alocat;
b) Pentru celelalte prețuri ofertate punctajul P(n) se calculează proporțional, astfel: P (n) = (Pret minim ofertat / Pret n) x punctaj maxim alocat.
Pondere procent evaluare pentru cele două criterii: 40% = 40 puncte.
Evaluarea ofertelor se va realiza în funcție de punctajul total obținut, calculat pe baza criteriilor de evaluare stabilite. Oferta declarată câștigătoare va fi cea care acumulează cel mai mare punctaj total, dintr-un maximum de 100 (una sută) de puncte.
În caz de egalitate, se aplică criterii de departajare:
- prioritate pentru oferta care prevede cel mai scăzut consum estimat de energie electrică pe perioada asocierii;
- dacă se menține egalitatea, oferta cu prețuri mai mici la accesul de bază (patine proprii/carusel).
Perioada de valabilitate a ofertei: 30 de zile de la termenul limita de primire a ofertelor.
Modul de transmitere a ofertelor: Documentația va fi transmisă în format electronic, la următoarea adresă: daniela.munteanu@municipiulslobozia.ro.
Detalii suplimentare, se pot obţine la sediul UAT Municipiul Slobozia, str. Episcopiei, nr. 1, jud Ialomița, tel. +40 243 231401, int. 289, e-mail: daniela.munteanu@municipiulslobozia.ro, persoana de contact: Munteanu Daniela-Alexandra, consilier achiziții publice.
0 Comments